Decretul de pensionare a lui Augustin Lazăr, semnat de președintele Iohannis

Decretul de pensionare a lui Augustin Lazăr, semnat de președintele Iohannis
Publicat: 19/04/2019, 13:32

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare”, se arată într-un anunț al Administrației Prezidențiale.

Augustin Lazăr a anunțat, miercuri seară, că și-a depus cererea de pensionare, precizând totodată că mandatul său la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) expiră pe 27 aprilie.

Lazăr și-a depus candidatura pentru un nou mandat, iar săptămâna trecută a fost chiar intervievat de o comisie de la Ministerul Justiției condusă de Tudorel Toader, însă ulterior Toader a anunțat că niciunul dintre cei patru candidați nu au îndeplinit condițiile pentru a conduce Ministerul Public, așa că procedura a fost reluată.

Augustin Lazăr a fost acuzat, în ultima perioadă, că a refuzat de două ori eliberarea condiționată a disidentului anticomunist Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80. La vremea respectivă, Lazăr era procuror în Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Aiud. Actualul procuror general a explicat că atribuțiile sale erau doar să constate dacă cei care cereau eliberarea condiționată și-au făcut fracția de pedeapsă, conform legii, și că nu decide eliberarea sau nu a deținuților.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×